Oprim mașina și vedem o casă în pantă.
– Aici stă domnul fără picioare, îmi spune Dana, voluntarul nostru drag din județul Vâlcea.
Când am intrat prima dată la Marian în casă l-am întrebat ce mai face.
– Amărât sunt, doamnă, amărât. Și îl pufnește plânsul.
– Hai, că am venit cu cadouri.
– Ce să fac eu, doamnă, cu ele, că n-am picioare și nu mai simt și eu aerul curat de-afară, că nu mă scoate nimeni din casă. De două ori m-au scos anul ăsta.
– Hai, nu mai fiți trist, uitați, există oameni paralizați care fac sport, merg la ski, se dau cu caiacul, și îi arăt un video de la CaiacSmile.
– Păi măcar ei le au (picioarele), se plânge Marian.
– Le au, dar e ca și cum nu le-ar avea, pentru că nu le pot folosi.
Parcă l-am convins. Parcă ar vrea și Marian acolo, pe pârtia de ski, să mai simtă o dată că e în viață.
Speranța. Cel mai de preț lucru. Discuția cu Marian trece instant de la plâns la râs. Acum nu mai e amărât și îmi promite că o să facă exerciții cu brațele pentru a putea avea mai multă independență.
Noi i-am promis un scaun electric și construirea unei rampe pentru a putea ieși singur din casă. Ce ziceți, facem să se întâmple lucrul ăsta, vara asta?
Poza e făcută la plecare. Marian ia o poziție mândră, dreaptă, în speranța că mâine va fi independent și cu îndârjirea de a face tot ce-i stă lui în putiință ca asta să se întâmple.
Dacă vrei să îl ajuți pe Marian, donează orice sumă cu textul MARIAN. Noi vom merge pe la el și revenim cu pozele și raportarea financiară înapoi.
Asociația Răsăritul de Argint
Cont bancar – RO94RNCB0249168875450001 deschis la BCR Timișoara
***Asociația Răsăritul de Argint a vizitat după Paște 11 persoane din 4 sate uitate de lume din județul Vâlcea, persoane care trăiesc sub orice limită a sărăciei. Fiecare a primit produse necesare traiului zilnic și produse igienico-sanitare, în valoare de 204.48 lei/ fiecare pachet de peste 20 de kg.
Aceste produse le vor ajunge pentru o lună-două. Dar apoi nu mai are nimeni grijă de ei. Ne dorim să aducem ceva mai mult în viața lor, o rază de speranță, ideea că nu sunt uitați de lume și mai există bunătate dezinteresată.
