⦁ Ajutor constând în alimentele necesare susținerii vieții pentru bătrânii singuri de la sate;
⦁ Contribuim la o îmbătrânire activă în România, prin schimbarea comportamentelor de la obiceiuri sedentare la un stil de viață activ și independent. Programele sunt gândite din perspectiva prevenției, nu a tratamentului.
⦁ Asigurăm trimestrial strictul necesar supraviețuirii pentru bătrânii singuri de la sate.
Imobilizați sau cu paralizii grave, bătrânii României sunt bătrânii nimănui. Trăiesc în sate uitate de lume, pe uliți singuratice, fără acces la servicii publice. Selectarea beneficiarilor se realizează cu ajutorul departamentelor de asistență socială ale primăriilor. În anul 2021 am fost suport pentru jud. Timiș și jud. Vâlcea, pentru 70 de beneficiari instituționalizați și 20 de bătrâni singuri și vulnerabili.
Intrând în casele lor, ne-a lovit din plin singurătatea și sărăcia. Pe masă unii bătrâni aveau doar un borcan de dulceață, sau o coajă de pâine cu lapte. Singurătatea și durerile sunt mai apăsătoare însă decât lipsa bucatelor. Faptul că nimeni nu mai știe de existența lor, iar ei nu mai sunt în putere să facă ceva, lasă urme adânci în starea lor psihică. Deznădăjduițiși plini de lacrimi, bătrânii singuri ai României trăiesc de la o zi la alta, așteptând în durere să le treacă timpul rămas.
⦁ Mișcare pentru prevenție
România are cea mai mică speranță de viață din Europa din cauza stilului de viață sedentar și a obiceiurilor alimentare nesănătoase. Cu toate acestea, cel mai indicat și totodată economic mod de a salva vieți este prevenția. Prin urmare, o schimbare de comportament a strategiilor guvernamentale și a utilizatorilor finali este necesară.
Timp de 4 ani, am predat seniorilor peste 130 de ore de mișcare și am sudat o comunitate puternică online, la nivel național. Orele de sănătate conțin:
În 2023 am lansat prima și singura platformă gratuită de mișcare adaptată pentru seniori: SeniorFit.ro
La finalul anului 2024, pe platforma seniorfit.ro utilizatorii seniori au vizionat peste 1.000.000 de minute.
Ce am mai făcut, în trecut:
⦁ Colectare capăcele de plastic
Capacele se reciclează, iar bănuții strânși se transformă în alimente pentru vârstnicii singuri. Timișoara se mobilizează și reciclează.
Astfel a luat naștere proiectul Căpăcele Colorate, de copii reciclate, împreună cu Grădinița P.P. Giroc. Grupa rățuștelor și Grupa ursuleților au învățat ce înseamnă reciclarea, voluntariatul și grija pentru semeni, totodată.
Până la finalul anului școlar 2021-2022, copiii vor învăța despre mediu, reciclare, voluntariat și ajutor necondiționat, prin 2 module lunare, cu susținerea minunaților învățători de la Grădinița Giroc: Ofelia Coman, Adina Zota și Ramona Petrescu.
Pentru că faptele importante nu trec neobservate, alte 11 grădinițe din județul Timiș se alătură inițiativei Asociației Răsăritul de Argint într-un proiect care implică peste 500 de copii și 30 de învățători, cu continuare în 2022.
⦁ Sprijin pentru Ucraina
Am înființat asociația Răsăritul de Argint pentru a fi sprijin persoanelor defavorizate. Credem că este de datoria tuturor ONGurilor să se implice în crizele care apar, dacă există această posibilitate financiară și logistică.
Noi am fost sprijin pentru peste 10.000 de refugiați ucraineni aflați în tranzit în Gara de Nord, timp de 6 luni de la începutul războiului, cu ajutorul parteneriatelor și a donațiilor individuale.
Rapoartele de activitate și financiare pot fi consultate aici:
Raport de activitate 2025 Raport de activitate 2024 Raport de activitate 2023
Raport de activitate 2022 Raport de activitate 2021 Raport de activitate 2020