Cu sprijinul Jibe România am avut o întâlnire de neuitat!

La Cluj Napoca media de vârstă a seniorilor activi este de peste 70 de ani.

Însă mobilitatea și flexibilitatea lor ne arată încă o dată că vârsta este doar un număr.

Mulțumim Jibe România pentru sponsorizare și sprijin!

Am început întâlnirea cu o oră de restorative yoga în hamac, o practică odihnitoare care se practică prin încetinirea și deschiderea corpului, într-o întindere pasivă.

După cum sugerează și numele, acest stil de yoga „restaurează” funcția sistemului nervos parasimpatic, care, la rândul său, ajută corpul să se odihnească, să se vindece și să restabilească echilibrul. Lăsând timp pentru asane mai lungi (posturi sau ipostaze) și o respirație mai profundă, yoga restauratoare ajută la obținerea răspunsului de relaxare.

 

Apoi ne-am mutat spre un restaurant intim, unde am împărtășit câteva lucruri despre noi, de ce suntem aici, sum ne păstrăm sănătoși la o vârstă înaintată și cum vedem continuarea călătoriei noastre împreună. Am oferit diplome de excelență, pe merit, celor mai nemaipomeniți seniori. 

Vă mulțumim pentru primirea călduroasă și de abia așteptăm să ne reîntoarcem în Cluj Napoca, ne-am îndrăgostit de pofta voastră de viață!